Este necesar un Registru unic pentru hepatită

institutul-matei-balsDr. Gabriel Colţan de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ a declarat joi că este necesar să se facă un Registru naţional pentru hepatite, dar şi un program naţional după modelul celui de la HIV/SIDA, apreciat la nivel internaţional.

El consideră că ar trebui ca testarea femeilor gravide pentru hepatite să fie obligatorie aşa cum este pentru HIV/SIDA.

Institutul ”Matei Balş” ar putea gestiona un asemenea program, a spus dr. Colţan, cu prilejul lansării campaniei privind hepatita.

Dr. Colţan şi-a exprimat speranţa că tripla terapie pentru pacienţii cu hepatită C va fi introdusă în programul naţional. Medicul a salutat campania de testare gratuită pentru hepatita C.

Referitor la această campanie care ar trebui să se finalizeze la 15 martie, preşedintele Alianţei Pacienţilor cu Boli Cronice, Cezar Irimia, a menţionat că până în prezent din cele 50.000 de teste puse la dispoziţie pentru campanie au fost utilizate 35.000.

”O situaţie a persoanelor găsite infectate va fi prezentată la finalizarea campaniei”, a adăugat Cezar Irimia.

În ceea ce priveşte Ziua mamei cu hepatită care va fi marcată pe 21 martie în curtea Spitalului de Copii ‘Marie Curie’, Cezar Irimia a reliefat că testarea şi depistarea din timp a acestei afecţiuni protejează copiii.

El a anunţat că pe 13 martie este Ziua pacientului european, prilej cu care alianţa a editat 25.000 de exemplare de broşuri cu drepturile pacientului, care vor fi distribuite în ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea